Daniela Gyorfi

Cântâreața este la a patra operație la nivelul bustului

Prima vedetă din România care și-a pus silicoane renunță la formele voluptoase. Daniela Gyorfi, căci despre ea este vorba, și-a operat sânii în 1999, când intervențiile estetice erau un subiect tabu. Acum, la 20 de ani distanță, artista își dorește sâni mai mici și naturali. Tot cu ajutrorul chirurgiei estetice.

Daniela Gyorfi a suferit trei operații estetice la sâni și se pregătește pentru a patra. Cântăreața a declarat recent că dacă ar putea da timpul înapoi, nu și-ar mai face nici o operație la sâni pentru că a avut numai probleme odată cu mărirea bustului.

“Am trei operații la sâni și tot nu arată cum trebuie. Eu sunt o persoană foarte sinceră. Dacă aș putea să o iau de la început, nu mi-aș mai face nici o operație la sâni! Sânii nu-ți aduc nimic în plus. Poate te simți tu mai bine în pielea ta, dar doar dacă îți reușește operația. Dacă nu, pățești ca mine: te operezi de trei ori și degeaba!”, a povestit Daniela Gyorfi, care se pregătește acum pentru o nouă intervenție prin care își va micșora sânii de data aceasta.

Daniela Gyorfi

Daniela Gyorfi, nemulțumită și de aspectul buzelor

Artista a recunoscut că nu a fost mulțumită de rezultat, pentru că a ales o mărime prea mare pentru greutatea ei.
Nici buzele pline nu mai sunt pe gustul artistei, care vrea se pare să le corecteze forma. „Eu nu mint, nu am operații estetice la față, dar, din când în când, trebuie să ajung să-mi pun botox, să-mi pun fire (n.r. lifting). Mai fac măști din când în când și am descoperit una foarte bună cu aur, care îmi dă luminozitate tenului și îmi atenuează ridurile. Trebuie să ne îngrijim, nu putem opri timpul, dar dacă putem arăta mai bine, de ce nu? Am 50 ani, totuși!” a mai spus Daniela Gyorfi.