Mirela Vaida

“Sunt pregătită, dar unde să mă întorc?”

La două luni după ce a născut, Mirela Vaida ar vrea să se întoarcă pe micul ecran.
Prezentatoarea a fost nevoită să se retragă din televiziune când era însărcinată în 7 luni după ce contractul ei cu Antena 1 a expirat, iar șefii nu i l-au mai înnoit. La acel moment, actriţa era gazda emisiunii “Totul pentru dragoste la bine şi la greu”, format care nu a prins deloc la public și a fost scos din grila de programe.

Mirela Vaida a născut în luna aprilie al treilea copil şi deşi are o viață agitată de familie, vedeta simte lipsa televiziunii. Invitată miercuri seară la emisiunea lui Dan Capatos, în platoul unde în trecut a prezentat şi ea “Acces direct” şi “2k1”, pe Mirela a cam luat-o nostalgia şi a vorbit despre revenirea ei în tv.

Mirela Vaida

“Sunt pregătită să revin. Sunt disponibilă de când eram gravidă, dar unde să mă întorc?! Nu aş mai fi însă disponibilă să prezint orice format. Ce emisiune ideală îmi doream eu nu mai mergea. Nu poţi să stai cu nişte concurenţi care nu-ţi livrează conţinut. Soluţia e să-i dai afară pe toţi şi să aduci alţii. Aş vrea ceva gen magazin, dar genul ăsta de emisiuni în care totul este frumos şi e fericire nu mai prinde la public, pentru că oamenii vor altceva. Aş mai putea două ore, da. Nu ce făceam eu 4-5 ore. Când copiii sunt la grădiniţă”, a spus Mirela Vaida care le-a lăsat astfel de înțeles mai marilor din Antena 1 că ar putea veni oricând la negocieri.

Mirela Vaida a plecat de la Antena 1 la începutul anului Mirela Vaida se numără printre cele mai îndrăgite vedete de la Antena 1, putând fi considerată o adevărată „veterană” a postului de televiziune. Prezentatoarea TV a lucrat 7 ani la stația din Băneasa, dintre care 5 i-a petrecut la pupitrul emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, care a fost lider de audiență la momentul respectiv. Emisiunea „Totul pentru dragoste la bine și la greu” a fost scoasă din grila de programe la începutul acestui an și, odată cu ea, Mirela Vaida și-a luat rămas bun de la telespectatori. Se pare că motivul ar fi faptul că show-ul nu prea a prins la public și a înregistrat audiențe slabe.