Miere

Mierea de albine, un produs 100% natural, este unul dintre alimentele minune cu proprietăţi benefice pentru organism. Întăreşte sistemul imunitar, stimulează metabolismul, ajută în tratamentul contra diabetului, susţine energia, ajută în lupta cu răceala şi gripa, în lupta cu kilogramele şi, în plus, este un ingredient excelent care te ajută să ai o piele sănătoasă şi un păr strălucitor. Bogată în vitaminele A, B, C, D, K, în magneziu, calciu şi potasiu, mierea te scapă de imperfecţiunile pielii, de iritaţii, de riduri faciale şi ajută la stoparea căderii părului.

În sezonul rece, mierea nu ar trebui să lipsească din alimentaţie, pentru că te ajută să lupţi împotriva viruşilor, are rol antiseptic şi antioxidant, fiind un tonic excelent pentru îmbunătăţirea metabolismului.

Tratament cu miere pentru un ten perfect

În primul rând, mierea ajută tenul gras sau cu tendinţă de îngrăşare şi uşor ridat. Zahărul din miere reţine apa, astfel că, puterea de hidratare şi hrănire creşte. De aceea, folosită în tratamentele cosmetice, mierea ajută tenul, redându-i elasticitatea şi fermitatea. Este recomandată îndeosebi în sezonul rece, atunci când tenul este mai uscat şi lipsit de vitalitate, din cauza temperaturii scăzute, şi poate fi folosită pentru toate tipurile de ten. Proprietăţile antibacteriene pe care le conţine mierea de albine ajută la menţinerea echilibrului asigurând hidratarea necesară de care pielea are nevoie.

Mască minune pentru un ten perfect

Combinată cu sucul de lămâie, mierea de albine face minuni pentru orice tip de ten, deoarece conţine cantităţi ridicate de aminoacizi, enzime şi antioxidanţi care hrănesc celulele, reglează PH-ul pielii şi previne îmbătrânirea prematură a pielii datorită proprietăţilor terapeutice. Combinaţia dintre miere şi lămâie este cea mai folosită tocmai pentru că, utilizată frecvent, regenerează vizibil tenul, reduce ridurile de expresie şi luptă împotriva accentuării lor.

Păr sănătos şi strălucitor

Bogată în vitamine, mierea, de albine, rapiţă, tei, sau orice alte flori, stopează căderea părului şi stimulează creşterea, iar în combinaţie cu ulei de ricin, argans sau cocos oferă vitalitate şi strălucire podoabei capilare. Specialiştii recomandă, cel puţin, o dată pe lună aplicarea unei măşti cu miere, indiferent de combinaţia folosită. Chiar şi simpla aplicare, fără alte vitamine sau uleiuri, ajută firul de păr.

Mierea de albine reduce diabetul zaharat

Cum spuneam şi mai sus, mierea este un bun susţinător al sănătăţii organismului. Graţie proprietăţilor antifungice şi antibacteriene, oferă organismului un complex de vitamine care te ajută în lupta cu viruşii de orice natură, susţine sănătatea cardiovasculară, creşte rezistenţa organismului, tratează gastritele şi, foarte important echilibrează nivelul colesterolului şi al zahărului din organism.

Mai exact, mierea este foarte bună pentru persoanele cu diabet zaharat, pentru că nu creşte nivelul zahărului din sânge şi poate fi folosită ca înlocuitor pentru orice alt îndulcitor. Mai mult, specialiştii susţin că mierea ar putea contribui şi la stabilizarea insulinei. O lingură de miere dizolvată într-un pahar cu apă caldă reduce pofta de zahăr, pentru că, arată specialiştii, zaharurile naturale găsite în miere acţionează diferit decât zahărul alb din interiorul corpului. Astfel, mierea nu este doar un aliment extrem de gustos, ci şi unul foarte sănătos, care nu ar trebui să lipsească din nicio bucătărie.